Home » Știință » Cum râd bebeluşii? La fel ca cimpanzeii

Cum râd bebeluşii? La fel ca cimpanzeii

Cum râd bebeluşii? La fel ca cimpanzeii
Publicat: 18.11.2018
Un nou studiu arată că râsul bebeluşilor este diferit faţă de cel al adulţilor. Nou-născuţii râd în timp ce inspiră şi expiră, lucru extrem de similar cu cel al primatelor din alte specii.

Cercetarea a fost realizată de către psihologul Disa Sauter, din cadrul Universităţii din Amsterdam. Conform Science Daily, Sauter împreună cu echipa sa au analizat imagini cu 44 de nou-născuţi cu vârste între 3 şi 18 luni, în timp ce râdeau. Înregistrările au fost preluate din videoclipuri de pe internet.

Sunetul a fost analizat de 102 ascultători, recrutaţi dintre studenţii la psihologie. Studiul arată că bebeluşii puteau râde atât când expirau, cât şi când inspirau. Lucru observat şi la cimpanzei. În cazul bebeluşilor mai mari, râsul se producea doar atunci când expirau, la fel cum se produce şi în cazul copiilor mai mari sau al adulţilor.

„Uneori şi adulţii râd atunci când inspiră, dar procentul este mult mai mic. Studiul arată că modificarea se produce trepatat”, afirmă Sauter. Ea adaugă că modificarea nu pare fi asociată unui moment exact al dezvoltării copilului. „În prezent dorim să reverificăm înregistrările cu ajutorul unui fonetician”, a declarat Sauter.

Specialiştii afirmă că, momentan, nu există niciun motiv la baza faptului că oamenii, singurii dintre primate, râd doar atunci când expiră. O ipoteză, spune Sauter, ar fi că aceasta este o abilitate de controlare a vocii dezvoltată doar de om.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum se dezvoltă vederea copiilor în primul an de viaţă

De ce nu trebuie să le dăm bebeluşilor să bea apă

Conform unui nou studiu, bebeluşii simt durerea la fel ca adulţii

De ce bebeluşii se nasc tot mai mari?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii